o campanie

Fără sprijin, talentele se sting. Împreună, putem aprinde o stea!

Când a venit pe lume Miruna, toate stelele s-au aliniat și păreau să strălucească atât de tare încât să lumineze calea micuței ce gângurea fără griji în pătuțul ei. Numai că ursitoarele nu s-au înțeles asupra darurilor trimise și una dintre ele i-a lăsat o mare durere ce avea să-i macine sufletul.

Nu e o poveste, e un fel de-a descrie destinul unei copile EXTRAORDINARE. La scurt timp după naștere, când Miruna abia învăța primii pași și încerca să cunoască cât mai mult din lumea asta, mama ei a ales să plece și s-o lase în grija unui tată care nu a știut niciodată cum să răspundă nevoilor ei. I-a pus mâncare pe masă, i-a oferit haine și un acoperiș deasupra capului, dar cam atât, nereușind să dea frâu liber sentimentelor de afecțiune și grijă pe care, cu siguranță, le nutrea, asta pentru că, probabil, nu a învățat niciodată cum să-și gestioneze emoțiile.

Lipsa unei mame a determinat-o pe Miruna să învețe mult prea devreme ce înseamnă să ai grijă de o gospodărie, să spele, să facă mâncare, curățenie și, mai mult de atât. A trebuit să afle singură ce înseamnă igiena corporală, cum trebuie o fată să aibă grijă de ea, dar și igiena sufletească pentru că nimeni nu a pregătit-o pentru prima relație din viața ei.

Puterea de a lua decizii și de a și le asuma

„Pentru mine, Miruna e tipul de persoană extrem de puternică, dar care foarte ușor se poate pierde”, spune consilierul școlii unde fata învață, cu o sinceră părere de rău în glas, după aproape doi ani în care a fost aproape de ea și a încercat să o țină de mână la fiecare pas. „Nu mi-am imaginat niciodată că voi lucra cu copiii, credeam că nu mă potrivesc, însă, după ce am ajuns în această școală și i-am cunoscut pe copii, după ce multă vreme cadrele didactice și părinții m-au privit cu reticență, imaginându-și că rolul meu este să observ disfuncționalitățile și să le iau copiii și să-i las în grija autorităților, am reușit să mă lipesc de comunitate și mai ales de Miruna. Sunt alături de ea necondiționat și îmi doresc să-i pot fi sprijin în continuare, să nu aleagă drumul greșit”, mai spune consilierul școlar.

De ce spune asta? Pentru că simte un potențial fantastic în această copilă și consideră că doar sprijinul ei nu este suficient.

O caracterizează pe Miruna ca fiind extrem de puternică și asumată în deciziile pe care le ia, dar și empatică față de cei care au o situație de viață asemănătoare cu a ei.

„Dacă ea decide ceva, așa va fi și își asumă până la capăt acest lucru. Iar asta vine tocmai din faptul că nu a avut niciodată pe cineva pe care se poate baza. A suferit enorm că nu a avut mama alături, însă nu s-a lăsat doborâtă. Ce am mai observat la ea, este această aplecare și empatie față de persoanele care împărtășesc situația ei”. Acestea sunt două calități extraordinare care pot fi puse la lucru și pot fi folosite pentru a împinge la suprafață potențialul fructificat în rezultate academice.

Și are nevoie de aceste rezultate, mai ales dacă își dorește să urmeze un liceu de artă, așa cum și-a exprimat intenția. Are toate șansele să facă asta pentru că are un talent debordant la desen, singura modalitate de a exprima durerile din suflet. ”Se vede cât de mult suferă în desenele sale. Preferă să lucreze în special în creion, iar atunci când folosește culori, acestea sunt aproape de fiecare dată terne”, mai spune consilierul școlii.

Pentru Miruna și pentru toți ceilalți copii asemenea ei, putem face ceva EXTRAORDINAR: putem pune reflectorul asupra ei și putem construi în jurul ei un ecosistem care să o sprijine pe mai departe.