25 de mii de copii au nevoie să iasă din umbra sistemului
Sumele donate vor fi folosite pentru investiția în ecosistemul din jurul a 20 de copii cu talente ascunse (construirea/dotarea a 10 laboratoare EXTRA în școli, susținerea copiilor cu servicii necesare dezvoltării talentului, medilui educațional și socio-emoțional, precum și formarea profesorilor îndrumători)
Fii parte din ceva extraordinar!
Sumele donate vor fi folosite pentru achiziționarea și livrarea de kit-uri complete pentru copii. Un kit include geacă, pantofi, ghiozdan, caiete și rechizite cu o valoare cumulata de 125 euro.
nevoi ordinare pentru copii
EXTRAORDINARI
La doar 14 ani, Ionela a găsit modalitatea prin care poate face magie în jurul ei. Asemenea unui alchimist, reușește să transforme cele mai banale ingrediente dintr-o bucătărie în praf de stele, astfel că cei care gustă ce iese din mâinile ei, sunt absolut fascinați. A învățat să gătească din nevoia de a-și ajuta bunica, dar și din dorința de a o răsplăti într-un fel pentru toată grija ei și alinarea ce i le-a dat în cele mai grele momente, încercând să acopere cumva dispariția mamei și absența tatălui.
Iar atunci când bunica nu i-a putut răspunde tuturor întrebărilor și nevoilor, ca să nu se piardă, și-a îndreptat mereu atenția către orice colț de hârtie i-a iețit în cale, pentru a desena acolo durerile și traumele ce altfel ameninațu că-i macină sufletul.
Ionela are nevoie ca cineva să-i vadă talentul, să o încurajeze și să-i audă zbaterile sufletului. Ești gata să facem împreună ceva EXTRAordinar pentru Ionela?
Copiii din umbra sistemului
Educația din România pune lumina pe acei copii ce înregistrează rezultate academice deosebite, locuri fruntașe la olimpiade și medalii la competițiile internaționale. Școala românească spune accent pe vârfuri, nu pe educația de masă, timp în care, cei mai mulți dintre copii sunt lăsați în umbră. În umbra unui sistem nedrept, incapabil să privească prin ochii copiilor și să vadă cât de valoroși pot fi fiecare dintre ei.
Narada a făcut un studiu calitativ pentru a înțelege cum e percepută performanța în școlile din România, în special în mediul rural.
Cultivăm azi pentru a culege mâine
„Performanță la sat înseamnă să iei un copil care a intrat cu media 3 la un liceu tehnologic și să-l aduci la 6 la BAC” .
„Performanță înseamnă ca el (copilul) să aibă timp, resurse în afara școlii, să își atingă obiectivele”.
„Școala nu este un mediu adaptat și pregătit să motiveze și să susțină copiii din medii dezavantajate, cu talente ascunse, fapt pentru care ei nu ajung la potențialul maxim sau, în marea lor majoritate, renunța la școală, nu își finalizează studiile sau nu ajung niciodată să își dezvolte competențele - pasiunile, talente ascunse”.
„În școlile din România, accentul se pune pe competiție academică și individualism, nu pe cooperare și susținere reciprocă de creștere între copii”.
„Școala tradițională oferă prea puțini designeri de suflete în rândul profesorilor, relația profesor-elev fiind esențială pentru atingerea potențialului - copiii care nu au un mediu de susținere acasă, e necesar să găsească un model de inspirație la școală sau în comunitate”.
„Școlile din mediul rural sunt școlile compromisului educațional - se face cu ușurință rabat de la calitate actului educațional și motivarea nerealistă a copilului pentru a fi prezent la școala: copiii primesc burse, sistemul formează mentalități de asistați social, întărește vulnerabilitatea și sentimentul neputinței”.
De 20 de ori EXTRAordinar!
Conform statisticilor (Sursa: Eurostat), peste 25 de mii de copii trăiesc la limita sărăciei. Ei nu vor reuși niciodată să-și valorifice talentele ascunse dacă sunt lăsați în întuneric.
Programul „nevoi ordinare pentru copii EXTRAordinari” presupune identificarea a 10 școlii în care învață minim 20 de copii EXTRAordinari. Conform cercetărilor calitative (ex. Manifest creativitate, perseverență, potențial deosebit într-un domeniu specific), acești copii vor deveni nucleul „Laboratoarelor de Talente” din școlile lor.
Laboratorul unde talentele prind aripi
În fiecare școală vor fi identificați și modelați câte 2 profesori ce urmează să co-creeze un calendar de activități pentru o grupă de 10 copii (2 EXTRaordinari și 8 cu abilități academice deosebite).
Timp de șase luni de zile acești copii cu aptitudini foarte diferite vor lucra împreună, se vor pune în lumină unul pe altul, vor învăța să prelucreze lemnul, matematică distractivă, să lucreze grădina, noțiuni de fizică implementate la stână, chimia interacțiunii alimentelor, etc.
Vor fi evaluați periodic și, în plus cei cu talente ascunse vor fi susținuți cu o serie de servicii personalizate de tipul acces la tehnologie (laptopuri, tablete, resurse digitale), meditații în domeniile în care au nevoie de sustinere, suport psihologic și consiliere vocațională, cursuri specifice de dezvoltare a talentului și oportunități pentru aplicarea acestuia pentru a nu se simți mai prejos față de colegii lor din Laboratorul de talente.
Luăm contact cu studiul unui ONG din satele României profunde, în care prima cauză pentru care copiii nu merg la școală e lipsa încățărilor
Există mai multe încercări de a găsi o soluție care să rezolve această mare provocare printre care o platformă de crowdfunding pentru profesori, dar și un model de antreprenoriat social de tipul Buy One – Teach One
Ia naștere organizatia Narada având drept misiune crearea unor noi soluții de tehnologie prin care să putem mobiliza resurse de la mulți, pentru a-i ajuta pe acei mulți copii care au nevoi educaționale urgente
Narada creeaza HartaEdu.ro prima platforma prin care școlile își pot face publice nevoile, iar companiile, dar și persoanele fizice pot contribui pentru a le rezolva
Narada face primul studiu relevant de identificare în profunzime a nevoilor copiilor, aplicând modelul „Social Behavior Change”
La inițiativa Inditex & Narada ia naștere campania “Dezleagă un destin”, un exercițiu de mobilizare socială în sprijinul copiilor
În numai câteva zile de la lansarea unui apel pe HartaEdu.ro, 147 de profesori, din 122 de școli au spus poveștile a 8220 de elevi și au cerut ajutor pentru aceștia
Lansarea campaniei „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” la nivel național
Septembrie 2024
2698 de copii încep să primească cele necesare pentru a putea continua școala, pachetele cu speranță ce conțin ghiozdane, rechizite, geci de iarnă și ghete îmblănite.
Începem măsurarea impactului în comunitate
Finalizăm cercetarea calitativă cu scopul de a înțelege cum este privită performanța în sistemul educațional românesc, în special în școlile de la sat.
Alegem copiii cu talente ascunse din 10 școli din România și ne uităm la a crea un ecosistem în jurul lor, care să transforme abilitățile născute din traume și suferințe în adevărate arme ce pot cuceri potențialul prin educație.
Nu-i lăsa să abandoneze! Donează!
Toate donațiile vor fi cheltuite pe investiția în ecosistemul din jurul a 20 de copii cu talente ascunse (construirea/dotarea a 10 laboratoare EXTRA în școli, susținerea copiilor cu servicii necesare dezvoltării talentului, medilui educațional și socio-emoțional, precum și formarea profesorilor îndrumători)
la școală
Semnealează-ne dacă știi un copil în situații vulnerabile ce are nevoie de ajutor pentru a merge la școală.
Nu-i lăsa să abandoneze! Donează!
Toate donațiile vor fi cheltuite pe pachete de speranță ce ajung la copii.
În numai 3 zile de la apelul nostru, 147 profesori s-au mobilizat și ne-au spus poveștile din comunitățile lor, ne-au descris emoțiile ce-i copleșesc de fiecare dată când când văd nedreptățile sorții ce sapă șanțuri adânci în sufletele copiilor. În alte trei zile, ochii noștri au lăcrimat de durere și neputință, dar și de recunoștință în fața avântului mobilizator. Răsfoiește acest jurnal, lasă-te cuprins de emoție și scrie și tu povestea unui copil!
Radiografia
educației din
România
Institutul Național de Statistică a dat publicității cel mai recent studiu care anunță că 1 din 5 români trăiește la limita sărăciei, lucru care se traduce în primul rând în lipsa resurselor pentru hrană.
1 din 3 copii nu are resursele necesare pentru a merge la școală.
Peste 300 de mii de copii din România sunt crescuți doar de un singur părinte.
Ultimele avertismente PISA situează România pe locurile fruntașe atunci când vine vorba de inechitatea din educație, de prăpastia uriașă ce se naște între copiii cu resurse și cei fără resurse.
Acestor statistici li se adaugă cifrele obținute de Narada în studiul său privind nevoile reale ale comunităților școlare din România.
Astfel în numai câteva zile, 147 de profesori din 122 de școli au cerut ajutor pentru 8220 de elevi care riscă abandonul sau un eșec educațional de proporții din cauza lipsurile materiale. Situația reală este exemplificată de graficele de mai jos:
MOLDOVA
27 școli
TRANSILVANIA
21 școli
DOBROGEA
5 școli
MUNTENIA
32 școli
OLTENIA
18 școli
CRIȘANA
6 școli
BANAT
4 școli
MARAMUREȘ
2 școli
BUCOVINA
0 școli
MOLDOVA
1592 elevi
TRANSILVANIA
1704 elevi
DOBROGEA
440 elevi
MUNTENIA
2189 elevi
OLTENIA
1394 elevi
CRIȘANA
179 elevi
BANAT
237 elevi
MARAMUREȘ
146 elevi
BUCOVINA
0 elevi
Laboratorul unde talentele prind aripi
În fiecare dintre aceste școli construim capacitatea profesorilor de a identifica acei copii cu talente ascunse și de a le fructifica abilitățile în mediul academic.
Așa cum sunt necesare laboratoare de fizică, bilogie, chimie sau informatică, tot la fel e nevoie de un spațiu dedicat, un laborator EXTRA pe care Narada îl construiește în fiecare școală, astfel încât să putem aduce laolaltă copii cu rezultate academice bune, precum și copii cu abilități practice și sociale, născute din diferite experiențe dure de viață, alături de profesori dorinici să se implice și de comunitate.
În plus, alături de profesori, susținem într-un ritm de unu la unu 20 de copii selectați din aceste școli, copii ce provin din medii vulnerabile, pentru a accelera procesul de punere în lumină a talentelor și fructificarea lor pentru creșterea rezultatelor academice.
Irina Vasile (Director de Program)
Am vizitat multe școli din mediul rural și, dincolo de lipsurile materiale, de sălile reci și de povara birocratică ce apasă pe umerii profesorilor, ce m-a mișcat cel mai tare a fost tristețea din ochii copiilor. Se ascund în bănci, evită să te privească, parcă speriați să fie descoperiți. Dar, în clipa în care le adresezi o întrebare, o încurajare, vezi cum li se aprind ochii. În spatele acelei timidități se ascund talente uimitoare și un potențial uriaș – o dorință de a-și rescrie povestea, de a-și schimba viața, ajuta familia și poate chiar comunitatea. Tot ce le lipsește este ca cineva să creadă în ei, să-i vadă și să-i sprijine. Și atunci, lumea lor poate deveni lumină.
Vino la mall să fim colegi de bancă!
Vino și tu alături de noi într-unul dintre centrele comerciale din București și lasă un strop de speranță. Vei avea ocazia să afli și mai multe povești și te vei putea așeza în banca cu pupitru, amintindu-ți de prima ta zi de școală.
26 august –
1 septembrie
SHOPPING CITY
2 septembrie –
8 septembrie
COTROCENI
9 septembrie –
15 septembrie
MALL
Vali Bărbulescu, signature artist, s-a alăturat misiunii noastre fără să clipească. El este cel care semnează toate imaginile acestei campanii, fotografii și spot video ce va rula pe TV în perioada 26 august-15 septembrie.
„Dăruirea este, în viziunea mea, cea mai înaltă formă de acumulare! Campania propusa de Narada este 100% în acord cu statementul meu general despre faptul ca TOTUL PORNEȘTE DE LA EDUCAȚIE. Sau, mai dur spus, toate problemele societății vin din carența educației. Faptul că prin fotografiile mele pot ajuta niște copii să nu renunțe la școală este o bucurie enormă. Mi-ar plăcea ca toți aceia care pot face mai bună societatea în care trăim să ia această inițiativă! Orice gest contează! Orice gest ajută!”
Cum știm că am reușit?
„nevoi ordinare pentru copii EXTRAORDINARI” este un program integrat ce urmărește o schimbare de comportament, sustenabilă, în comunități, ce va fi reușit atunci când:
- Profesorii vor deprinde capacitatea de a identifica talentele ascunse ale copiilor și de a lucra cu ele pentru a le converti în rezultate academice;
- Copiii vor prinde încredere în propriile forțe și vor găsi motivația pentru a continua drumul educației;
- Comunitatea contribuie la dezvoltarea acestor copii.
Donează! Gestul tău e important pentru acești copii!