o campanie

Echipa "Lupii Naradieni"

Liceul ‘Prof. Mihai Dumitriu’
Valea Lupului, Iași

„Uneori, cel mai EXTRAORDINAR dar pe care i-l poți oferi unui copil nu e o întrebare, ci tăcerea în care să-și audă propria voce.”

 
La Valea Lupului, adolescenții au construit ceva cu adevărat EXTRAORDINAR: o bibliotecă vie, digitală, unde vocea fiecăruia contează. Au dezbătut, au documentat, au creat și s-au făcut auziți. Într-un proiect în care curiozitatea a fost combustibil, iar arta, știința și jurnalismul – punți către lume, copiii au fost pentru prima dată priviți nu ca elevi „în formare”, ci ca autori de conținut și idei. Unii încă nu știu ce liceu vor alege, dar știu că pot gândi liber, pot exprima ce simt și pot face o diferență.
Cine zice că biblioteca e plictisitoare… n-a văzut-o pe cea de la Valea Lupului.

Nicholas

Sabina

Francesco

Natalia

Maria

Ștefan

Profesorii
Mentori

Un profesor extraordinar este acela care reușește să transforme curiozitatea într-o flacără ce arde toată viața.

Pentru mine proiectul Narada a însemnat ocazia minunată de a învăța și aplica lucruri noi, dar mai ales să am cumva în grija mea un copil care până acum nu a îndrăznit să viseze sau să își pună vreodată întrebarea ce vrea să devină când va fi mare. Îmi place să cred că datorită acestui proiect Francesco a prins aripi, și-a deschis mai mult sufletul și a prins mai multă încredere în propriile forțe și în viitor. Vă mulțumesc pentru oportunitate și vă doresc la cât mai multe vise împlinite! 🙏
Alina Trofin
Consider că astfel de programe trebuie să fie mai des utilizate în țară, întrucât îi determină pe elevi să își dezvolte abilitățile și să își atingă potențialul maxim. Aceste programe sunt, de obicei, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui copil, iar scopul este de a le oferi instrumentele necesare pentru a excela într-o varietate de domenii, de la științe la arte și tehnologie. În mod tipic, acestea se concentrează pe activități educaționale interactive, în care copiii pot învăța prin jocuri, proiecte și provocări, facilitând astfel dezvoltarea lor intelectuală și emoțională. De asemenea, îi poate sprijini și în activitatea de învățare prin ore suplimentare la disciplinele de examen. Cei doi elevi sunt sprijiniți prin orele de pregătire suplimentară, prin discuțiile deschise cu ei. Au manifestat deschidere până acum. Am participat la cursurile de formare care m-au ajutat să înțeleg foarte bine specificul programului, dar și să-mi îmbunătățesc abilitățile pedagogice și adaptarea la nevoile elevilor. Formarea poate sublinia importanța personalizării abordării educaționale în funcție de diversitatea elevilor, incluzând strategii pentru a răspunde nevoilor elevilor cu dificultăți de învățare, dar și celor cu performanțe ridicate. De asemenea, formarea a pus accent pe managementul clasei, pe dezvoltarea abilităților de gestionare a grupului și de creare a unui mediu de învățare sigur și stimulativ, care încurajează participarea activă a elevilor. Un alt punct important la această formare este conștientizarea faptului că procesul de învățare al profesorilor este continuu și că este necesar să participe constant la formări și la schimburi de bune practici. Felicit formatorii și modul excepțional de a ne împărtăși din experiența lor. Formările sunt esențiale pentru a sprijini profesorii în adaptarea și îmbunătățirea continuă a stilului lor de predare.
Grigoraș Carmen